Psihologie – „CARL JUNG DESPRE ENERGIA KUNDALINI”

Marele psiholog german Carl Gustav Jung a fost întotdeauna conștient de rolul său științific de fenomenologist, mereu receptiv față de ambivalențe și, în multe privințe, față de pătrunderea ambiguă a inconștientului în domeniul de ego al existenței conștiente.

El a constatat slaba legătură dintre ego și vastul domeniu impersonal al Sinelui, care e prezentat, în ultimele sale lucrări, ca fiind singura realitate obiectivă și fundamentală, ființele umane putând fi conectate la acesta. Din această perspectivă multilaterală până la complexitatea – care ne lasă perplecși – a funcțiilor sufletului ființei conștiente, totul este incert precum Maya (Iluzia) budistă.

Occidentul a conceput această Maya ca fiind realitatea și și-a axat civilizația pe stăpânirea exteriorului, ceea ce a produs propria sa disfuncție psihică devastatoare întrucât valorile realității interioare au fost înăbușite.

Jung a constatat că indienii nu se referă la personal/impersonal, subiectiv/obiectiv, ci la o conștiință personală și la Kundalini. Cele două nu sunt identificate niciodată: zeitățile sunt total diferite de ființele umane. Este necesar să trăiești aceasta și să constați o prezență a conștiinței stabile înăuntrul lumii, înainte ca afirmarea detașării să devină posibilă, pentru a permite realității celeilalte, obiective, să se conecteze cu conștientul.

Călătoriile lui Jung în Africa și în India i-au permis confirmarea experiențelor proprii asupra inconștientului, întrucât a obținut dovada funcționării acestuia în modelele pre-europene ale epocii sale. El a descris paralela între miturile indienilor Pueblo – la care conștiința ascende treptat dintr-un început întunecos și încețoșat, parcurgând o serie de peșteri până la completa trezire, la suprafața pământului, în lumina soarelui și a lunii – pe de o parte, și sistemul chakrelor, elaborat în Kundalini Yoga, ca o dezvoltare a vieții impersonale – pe de altă parte.

Jung avea cunoștință de textele existente asupra subiectului, de la traducerile lui Arthur Avalon din sanscrită, până la manualul taoist chinez „Secretul florii de aur” tradus de Richard Wilhelm, personaj important în viața lui Jung a cărui profundă cunoaștere a esoterismului chinez i-a permis să formuleze o serie de concepte psihologice de bază, între care teoria sincronicității (o concatenare a întâmplărilor legate de un singur înțeles).

Interpretarea pe care Jung a dat-o proceselor ce o implicau pe Kundalini nu a avut, însă, originea în teorii, ci în observarea atentă a vieții psihice a pacienților săi, care a confirmat emergența de la viața impersonală la inconștientul colectiv.

El era perfect conștient de primejdia unui ego devenind umflat prin tulburarea conținutului inconștientului până la atingerea dezechilibrului psihic. Identificările temporare duceau la un dezechilibru pasager, în timp ce prelungirea acestora putea duce la schizofrenie. De altfel, structura sistemului indian demarca net sinele tranzitoriu de cel permanent, care putea fi realizat numai în stare de detașare.

Jung arăta că pentru omul european sau modern atât de puternic ancorat în existența exterioară, zeitățile erau reduse la simple funcții, „nevroze ale stomacului, sau culoarea fierei, simple perturbări ale subteranului”. Zeitățile fiind adormite se mișcau în măruntaiele pământului, iar ideea de zeitate în conștient era depărtată, abstractă și, la nivelul teologiei moderne, efectiv moartă !

Identificarea lor cu diferitele niveluri ale chakrelor este reflectată în ideile civilizațiilor pre-europene. Dar el a descris această manifestare a lui Kundalini ca pe un proces de diferențiere numai pe baza analizei atente a vieții psihice a pacienților în drumul lor către Sinele impersonal. Aceasta a conferit aserțiunilor sale un fundament bazat pe experiența autentică.

El a conchis că nivelul principal al activității celor mai mulți pacienți se află în cele trei centre inferioare: Muladhara, în care se stabilește existența; Swadhisthan care manifestă creativitatea personalității; Manipura (Nabhi) sau Vidul, centru al emotivității, adevărată Mare Roșie din Vechiul Testament, a cărei traversare către inimă (Anahath) reclamă disciplina unui Guru atât la nivel individual, cât și colectiv. În inimă, primul îndemn al Sinelui atinge conștiința, Purusha, a cărui minusculă flacără a Ființei eterne stabilește domeniul realității obiective.

Dacă, așa cum sugerează Jung, suficient de mulți oameni ar putea fi conectați la acest nivel, atunci psihoza în masă a epocii moderne ar dispărea complet.

Jung vedea fiecare chakra ca pe o întreagă lume în sine.

De exemplu, la nivelul Mulahdarei se află pământul, lumea noastră conștientă, dar tot aici sunt instinctul și dorința, în mare măsură inconștiente, o stare de participare mistică. Rațiunea joacă un rol minor: furtuni ale emoțiilor pot mătura totul în calea lor. Ciudata elaborare a armelor în lumea modernă nu e altceva decât o tentativă de a controla sau a distruge amenințarea impulsurilor ce vin din centrele inferioare. Mai rău, multe sunt expresia acestora.

Jung a descoperit că etapele diferențierii pacienților săi au fost elaborate prin vise și simboluri ce corespundeau celor din misterele cultelor antice.

În botez el a văzut mișcarea prin apă, sau călătoria acvatică nocturnă, o reflectare a primejdiilor călătoriei însăși, botezul fiind un înec simbolic pentru inaugurarea unei vieți noi. El și-a dat seama că pentru activarea chakrei Swadhisthan trebuia activată însăși Kundalini, dar a constatat că aceasta se întâmplă spontan și nu prin practica primejdioasă a tantrismului în care ideea sublimă de Shakti, Kundalini cea pură, e degradată în literalismul unui cult sexual.

Cu toate că Jung nu a practicat o formă organizată de meditație, a constatat că atenția se acumulează în nivelurile profunde ale ființei prin mișcarea Sinelui inconștient grație trezirii lui Kundalini. Apoi, deplasarea animei ducând în adâncurile inconștientului, el a recunoscut-o ca pe o figură imaginală proiectată de Kundalini și identificată cu aceasta.

Jung a identificat diferitele simboluri ce înconjoară chakrele, cu propriul său sistem.

Muladhara, cu imaginea unui elefant (Ganesha), ca pe o structură cuaternară a funcțiilor psihice (chakra are patru petale), corespunzând lumii conștiinței.

Inima, cu simbolismul celui iubit, proiectează imaginea iluminării ființei, vioiciunea și elevația. Deasupra, Vishuddhi, Agnya și Sahasrara despre care a spus foarte puține, numai că sunt centre complet dezvoltate și atât de mult deasupra conștiinței obișnuite, încât nici chiar gândul nu le poate ilumina.

În esență el a ajuns la concluzia că pentru zeități, marile figuri arhetipale, lumea e mai puțin decât un joc de copii, o sămânță, o potențialitate pentru viitor. În imensa lor majoritate, oamenii trec prin viață adormiți și ignoranți, fiind victime ale împrejurărilor exterioare și ale constrângerilor interioare, fără a fi trăit câtuși de puțin, trecând apoi din nou în inconștientul universal.

Spre a-l cita pe Socrate: „viața necercetată nu merită să fie trăită”.

Pentru Jung, trezirea lui Kundalini în afară că reprezintă o posibilitate, înseamnă „a deschide accesul la o lume care este complet diferită de lumea noastră; aceasta este lumea eternității”.

John Henshaw, conferențiar la Fine Arts University din Sydney