Medicină – „MEDICINA AYURVEDICĂ” (II)
Una din diferențele majore între medicina ayurvedică și cea alopată, constă în faptul că prima face referire la Karma și la rugăciuni. Tratatul Charaka Samhita amintește că medicina ayurvedică este de origine divină:
(…) Astfel, în timp ce oamenii virtuoși erau afectați de tot felul de boli, înțelepții plini de compasiune s-au strâns pe povârnișurile auspicioase ale munților Himalaya pentru a găsi o soluție la aceste rele. După o lungă deliberare, înțelepții au conchis că ajutorul nu putea veni decât de la Indra, Regele Nemuritorilor, care primise el însuși „știința vieții” de la Ashwini, medicii lui Dumnezeu.
Dar cine oare dintre înțelepți era destul de hotărât pentru a-l întâlni pe Regele Nemuritorilor la Curtea sa cerească? După o tăcere lungă și apăsătoare, cel ce a rupt în cele din urmă tăcerea și s-a oferit să facă demersul a fost înțeleptul Bharadwaja cunoscut pentru austeritățile sale.
Charaka Samhita relatează cum Indra, Căpetenia Zeilor, i-a dat Ayurveda lui Bharadwaja și acesta din urmă a fost primul care a răspândit pe pământ știința ei. Satisfăcuți de acest mesaj important, înțelepții au invitat șase mari notorietăți să clasifice aceste date și să alcătuiască un tratat. Un comitet de judecători a ales compilația unuia dintre ei declarând că lucrarea alcătuită de Agnivesa era cea mai bună și deci aceasta va fi de acum înainte textul oficial de referință în materie de științe medicale.
După cum arăta Charaka, cunoașterea Ayurvedei nu are început și a existat din toate timpurile. Să încercăm, deci, să-i aflăm locul în istoria indiană…
Înainte de năvălirea arienilor vedici prin nord-estul subcontinentului, în India au existat civilizații precum cea de la Mohenjodaro. De fapt, pentru unii arheologi, această civilizație s-ar putea datora unuia din primele grupuri de arieni sosiți în India acum patru mii de ani. Este greu de spus dacă această civilizație era de origine dravidiană sau asiriană ori babiloniană; oricare ar fi însă adevărul, modul de viață al acestui popor era foarte urbanizat, cu străzi largi, piețe publice, băi, canalizare. Din punct de vedere medical, se presupune că acest popor poseda deja un simț al igienei și cunoștințe medicale deloc neglijabile. Se pare că era cunoscută utilizarea medicamentelor de origine minerală; acest lucru era practicat și de dravidieni. În cultura dravidiană (prevedică) cultul lui Shiva, care se afla la mare cinste, era asociat unui sistem medical (Siddha) care folosea minerale precum mercurul, sulfurile, fierul, cuprul, aurul, arsenicul, dar și otrăvurile vegetale.
Civilizația dravidiană era puternic dezvoltată în sud, în podișul Deccan la miazăzi de Vindhya și în câmpiile din sudul Indiei. Aici, în Deccan au fost râniți Rama și Lakshmana, iar generalul maimuțelor, Hanumana, a zburat către nord, în Himalaya pentru a aduce de acolo planta medicinală care i-a salvat pe cei doi eroi. Împreună cu munții Himalaya, Deccanul și sudul Indiei reprezintă teritoriile indiene cele mai bogate în ierburi şi minerale.
Omul a învățat încă de la începuturile evoluției sale să aplice medicina observând acțiunile curative ale naturii și practica animalelor și păsărilor. A văzut, de exemplu, cum câinii și pisicile foloseau diferite ierburi pentru proprietățile lor emetice sau purgative; a constatat că păianjenul mesteca frunzele de Plantago major (pătlagină) pentru a contracara efectul otrăvii, că mistrețul se îngrijea cu frunzele de iederă… În epoca vedică se foloseau doar ierburile de leac, iar omul avea obiceiul să le planteze pe un teren alăturat grădinii sale. Îngrijirea bolnavului era considerată un act sacru și era însoțită de rostirea mantrelor. Îmbinarea religiei cu medicina se datora învățăturilor deținute de rishi, posesori ai cunoașterii în acea perioadă. Rishi se retrăseseră departe de lume și singurul lor scop era căutarea cunoașterii.
Vechii arieni cunoșteau bine anatomia animalelor precum vaca, oaia, calul, datorită sacrificării acestora în scopuri sacre. Anatomia umană s-a dezvoltat în timpul războaielor dintre triburile și clanurile rivale, ceea ce a determinat oamenii din acea epocă să-și însușească tehnicile chirurgicale. Medicina indiană a atins apogeul chiar înaintea apariției lui Buddha, în sec. al VIII-lea î.e.n., când medicii indieni erau invitați la Jundishapur și Bagdad pentru a acorda consultații și a conduce spitalele. Studenții veniți de la Roma, din Grecia și din China soseau în India, atrași de această țară, pentru a studia aici artele și tehnicile care înfloreau; astfel, medicina grecească și cea romană vor purta amprenta de neșters a influenței ayurvedice.
Aceste mărețe realizări au atins culmea în perioada lui Asoka (1) , atunci când cultura Indiei s-a răspândit peste ocean, către sud și de-a curmezișul munților, spre nord. Marea Indie (care includea Tibetul, o parte din insula Java, Sumatra la est și se întindea la apus până în Persia și aproape de țărmurile Greciei) nu s-a înstăpânit prin cuceririle sale militare sau pe calea comerțului ci datorită preoților și misionarilor care răspândeau cunoștințele și metodele terapeutice, atât pe tărâmul spiritual cât și pe cel fizic.
În secolul al VII-lea, studenții arabi au fost atrași de medicina ayurvedică, și majoritatea cărților ayurvedice au fost traduse în arabă. Se poate spune că sistemul medicinei Unani pe care îl folosesc arabii își are cu siguranță rădăcinile în India.
În timpul perioadei islamice până în sec. al XVI-lea, Ayurveda a suferit la rândul său influențele medicinei Unani și a celei europene.
Sub Imperiul Britanic, literatura și științele occidentale au impregnat India, iar Ayurveda a început să fie alterată; orișicine își zicea medic ayurvedic, făcând un secret din medicina ayurvedică… aceasta reprezentând, de fapt, pentru ei… un mister!
În timpul primei jumătăți a secolului al XX-lea, India și-a restabilit supremația în domeniul medical (ca și în altele), sub influența curentelor spirituale conduse de Tagore și Gandhi. Odată cu Independența, indienii au vrut, mai mult ca oricând, să reînvie era de aur a Ayurvedei. A avut loc un adevărat reviriment al Indiei în toate domeniile, și studiul limbii sanscrite prin intermediul Royal Asiatic Society a jucat un rol important în acest proces.
India a știut să îmbine medicina modernă cu străvechea medicină ayurvedică și a ajuns astfel la un sistem care nu este cu nimic mai prejos de cele existente în alte țări ale lumii.
Bernadette Bonnefoi
(1) Unul dintre cei mai mari suverani ai Indiei care a domnit între anii 264 și 227 î.e.n. ; convertit la budism, el a stăpânit un vast imperiu.