Poesis – „ITINERAR POETIC”

Lasă cărțile și grija
Prin ce diferă da și nu?
Prin ce diferă binele de rău?
Ceea ce sperie pe altul trebuie să mă sperie și pe mine?
Ce absurditate de nepătruns!

Fiecare se încălzește și se umflă
Ca și cum ar chefui la sacrificiul unui bou
Sau ca și cum ar urca pe culmile primăverii
Eu singur rămân în pace,
imperturbabil
Ca un copilaș care
nu a râs încă
Detașat ca un vagabond.

Fiecare strânge și agonisește
Eu singur par deposedat
Ce nevinovat par!
Ce idiot sunt!
Fiecare pare rău, rău
Eu singur tac, tac
Schimbându-mă precum marea
Într-un du-te-vino neîncetat.
Fiecăruia ceva
Eu singur mă abțin
Necioplit și încăpățânat.
Pentru ce atât de straniu?
Știu să absorb hrana de la Mama mea.

Tao-te-King (Calea și Virtutea)
atribuit prin tradiție lui Lao-Tzî

Darurile Tale împlinesc toate dorințele noastre de muritori și totuși se întorc la Tine cu nimic împuținate.
Râul își împlinește menirea zilnică; se grăbește spre câmpii și sate, dar unda sa veșnică se întoarce spre spălarea picioarelor Tale.
Floarea își îndulcește unda parfumului; dar ultimul prinos este dăruirea ei însăși către Tine.
Cultul pentru Tine nu sărăcește Universul.
Versurile poetului dăruiesc oamenilor semnificațiile care le plac lor; dar înțelesul ultim este revelarea Ta.

Rabindranath Tagore (1861-1941)
Ofrandă lirică

Sub această piele se află un fluid.
Uneori îl numești Sufletul tău, alteori Prietenul tău.
Dacă te călăuzește dragostea, atunci când vei ajunge la destinație,
Ea îți va spune, pe limba spirituală, ce trebuie să faci.
Știu că tu poți deosebi o nestemată de o piatră,
Poți deosebi un vultur de o muscă.

Rumi, poet mistic persan (1207-1273)

Va sosi vreodată ziua în care omul să descopere prin cunoaștere și experiență științifică și printr-o manifestare terestră (la nivelul înțelegerii lui) ceea ce spiritul a știut dintotdeauna prin Dumnezeu și ceea ce inimile noastre au putut cunoaște prin puterea dorinței?
Trebuie să așteptăm moartea pentru a da eternitate sinelui nostru ideal?
Sosi-va vreodată ziua în care noi vom simți cu degetele mâinii marile secrete pe care nu le percepem decât cu degetele credinței?

Khalil Gibran (1883-1931)
Iram, cetatea coloanelor Înalte, în „Secretele inimii”