Dicționar – „CE ESTE O MANTRĂ ?”

Avertisment: Rostirea mantrelor este inutilă în cazul persoanelor care nu au primit Realizarea Sinelui (nu se află în starea de Yoga), adică la care energia secretă Kundalini nu este activată. Mai mult, este contraindicată, căci produce blocarea centrelor energetice (chakra).

Cuvântul „mantra” provine de la sanscritul „manana” ( a medita).

Tra e un sufix ce desemnează instrumentul, unealta; Man ( a gândi, a avea în minte; Înrudit etimologic cu latinul mens, ori cu englezul mind). Mantra este, deci, instrumentul, formula sacră pentru evocarea sau aducerea în minte a viziunii și a prezenței lăuntrice a divinului.

Originea mantrei se raportează la Mnau. Mantra e încărcată de toată puterea, dar ea permite viziunea lui Brahma prin ochiul inimii (Anahath chakra) ce percepe sunete care nu se aud. „Nada” e manifestarea calității sonore a sunetului (Shabda) care corespunde elementului Eter (Akasha). Textele sacre hinduse arată că tot ce e perceput ca sunet este Shakti (Putere divină). Din Shabda se naște Bindu, germenele manifestării, adică Ganesha sau OM; cu alte cuvinte Shakti e Principiul divin feminin, al cărei FIU este Ganesha.

Silaba sacră OM (AUM) e Sunetul primordial, sunetul creației, sau Verbul. Ea este esența Vedelor, deci a științei sacre (Nirmala Vidya). Este prima și cea mai importantă mantra. Upanishadele arată că este arcul, în timp ce Sinele (Atman) e săgeata, iar Brahma ținta. Ea e integrată (de regulă, la început) în celelalte mantre. De exemplu în mantra Gayatri (puterea Elementelor fiecărei chakra): OM Bhuh, Om Bhuvah, OM Mah, OM Janah, OM Tapah, Om Satyam, OM Tata Savitru Varenyam Bhargo Devasya, Dhi Mahi Dhiyo Yonah Prachodayat, OM Apo Jyoti Raso Mrutam, OM Bhur Bhuvah Swarom. Sau, în bine-cunoscuta mantra OM Mani Padme Hum (OM, giuvaerul din inima lotusului) folosită îndeosebi de budiști.

Rostirea mantrelor are un scop și un caracter specific bine precizat. Astfel, în cadrul ceremoniilor de venerare a Focului (Havan), în timpul ofrandelor se pronunță mantra OM Swaha, iar în timpul libațiilor, mantra Vasat.
OM este, prin excelență, manifestarea divinității. În strânsă legătură cu AUM, cuvântul ebraic AMIN (amen), adoptat de liturghia creștină la sfârșitul rugăciunii, este suflul creator invocat pentru a o împlini. Sepher Yetsirah spune că Memra (=cuvântul) produce orice obiect și orice lucru prin Numele său Unu.

Simbolismul și folosirea Numelui divin reprezintă o trăsătură constantă a tuturor religiilor theiste, ca și a formelor de budism ce se apropie de acestea. Invocarea se face înainte, în timpul sau după ofrande ori sacrificii, sau independent, de exemplu sub forma rugăciunilor.

Prima invocare menționată în Vechiul Testament a fost făcută de Avram care „a zidit și acolo un altar Domnului, și a chemat Numele Domnului” (Geneza 12.8).
Prin rostire, Numele a reamintit Divinității, ceea ce determină prezența divină: „În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, și Te voi binecuvânta” i-a spus Domnul lui Moise (Exod 20.24).
Numele secret al lui Dumnezeu (căci nu poate fi rostit decât de marele preot) este Tetragrama YHWH, citită Yahweh (mai plauzibil decât Yehova) și se traduce prin Cel care este. Numele divin nu poate fi rostit, căci Dumnezeu nu poate fi definit în nici un fel, nici măcar prin cuvânt.

Esența secretă a Numelui a fost preluată și în Islam: „Dumnezeu are 99 de nume, adică 100 fără unul: cel care le va cunoaște va intra în Paradis”. Marele Nume e cel secret care le întregește la o sută. Evocata căutare a Cuvântului pierdut e cea a Revelației primordiale, având ca simbol limba primordială. În tradiția musulmană ea ar fi fost limba siriacă (solară), o limbă aramaică din familia semitică, expresie a luminii primite în centrul spiritual primordial. Sub acest aspect, diversificarea limbii originare în mai multe limbi, la Babel (=încurcătură), descrisă în Cartea Facerii (11.6-9), a dus la pierderea cunoașterii primordiale. Căci Revelația primordială e Cunoașterea (Vidya, în sanscrită), înțelepciunea, mama Vedelor. Înțeleptul Kashyapa era „Fiul natural al Preafericitului, născut din gura Sa, născut din Dhamma, modelat de Dhamma” (Samytta nikaya 2.221). Dhamma se referă la limbajul originar, cel al lui Manu.

În tradiția musulmană echivalentul este Dhikr. În Islam, Da’wah (chemare, invocare) se constituie într-un sistem complex de corespondențe secrete, folosite atât pentru exorcizare, cât și pentru meditație, în cadrul unui ritual ce implică un regim alimentar, respectarea codului moral (în sanscrită, Dharma), abluțiuni și arderea de mirodenii.
Invocarea, limitată doar la Numele Divin e practicată în isihasm unde e asociată ritmului respirator, îndeosebi începând cu Nichifor din Singurătate, ceea ce sugerează corespondențe cu tehnicile Yoga (Pranayama, știința respirației).

În numărul viitor va începe publicarea unei serii de articole pe tema „Yoga şi creştinism”.

Sunetul stă la originea Cosmosului. „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1.1). Cuvântul, Verbul (Vak, în sanscrită) produce Universul prin efectul vibrațiilor sunetului primordial. La început era Brahman și el era Vak, ne spun textele vedice. În Islam, Verbul se numește Kalimat Allah (Cuvântul lui Dumnezeu sau Cuvântul Instaurator). Abu.Ya’qub Sejestani face din cele patru consoane ale lui Kalimat (klmt) manifestarea cuaternară a Unității Primordiale). Dar Allah e compus și el din patru litere, ca și Tetragrammonul YHWH.

Manifestarea cuaternară a Unității Primordiale este Ganesha (având patru mâini, patru calități principale: puritatea, inocența, înțelepciunea și bucuria eternă), Fiul Divin care e Logosul, OM, și care stăpânește chakra Muladhara (având patru petale; plexul sacral are și el patru ramificații). OM e materializat în simbolul tetravalent al carbonului, baza vieții. Muladhara are ca simbol, în afara lui OM, svastica (unul din cele mai vechi simboluri sacre, descoperit pe un fragment ceramic din Mesopotamia, datând din mileniu al V-lea). Echivalentul creștin al Fiului Divin Ganesha este Iisus, simbolizat prin prima și ultima literă a alfabetului grecesc. „Eu sunt Alfa și Omega” (Apocalipsa 1.8; 21.6; 22.13). Este interesant să observăm că modelul distribuției spațiale a norilor celor patru electroni de valență ai carbonului, conține semnul sanscrit al silabei OM, svastica, literele grecești alfa și omega.

Una din mantrele cele mai puternice pentru iluminarea chakrei Agnya, guvernată de Iisus, este rugăciunea dată chiar de Iisus: „Tatăl nostru”.

Importanța invocării Numelui Divin străbate, de la un capăt la altul Scriptura creștină. Dar, așa cum am arătat în avertismentul de la începutul articolului, folosirea abuzivă, fără discernământ este interzisă: „Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui” (Exod 20.7).

„Oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit” (Ioel 2.32; 2.21; Fapte 2.21). „Orice veți cere în Numele Meu, voi face” (Ioan 14.13). „Orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea” (Ioan 15.16; 16.23; 24.26). „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, și Eu să fiu în ei” (Ioan 17.26).

Dan Costian