Teoria atomică este o ştiinţă străveche. Cea mai timpurie referință poate fi găsită în textele vedice din India, care au o vechime de mai multe mii de ani.
Potrivit tradiției, civilizaţia vedică era deosebit de evoluată. Înţelepţii care i-au susținut dezvoltarea prin viziune mistică și meditaţie au fost cei care au descoperit străvechile simboluri ale spiritualității: Aumkara şi Svastica. Ei au descoperit de asemenea multe principii ştiinţifice, pe care le-au aplicat pentru a dezvolta o tehnică deosebit de avansată. Ei au dat atomului numele sanskrit de Anu.
În timp ce realizările tehnice ale acestei civilizaţii străvechi au fost uitate, simbolurile arhetipale ale spiritualităţii şi-au menţinut importanța în conştiinţa noastră. Astăzi, datorită progreselor din teoria atomică modernă, poate fi demonstrată fundamentarea la nivel atomic a acestor simboluri divine.
Teoriile occidentale despre atom s-au conturat în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. La începutul secolului al XIX-lea, John Dalton teoretiza că un atom este o particulă indivizibilă a unui element. Totuşi, după ce în 1897 a fost descoperit electronul, și apoi, câţiva ani mai târziu, protonul, modelul atomului a fost revizuit. În 1909, Ernest Rutherford a arătat că atomii sunt în special spaţiu liber, revizuind tiparul atomului ca fiind alcătuit dintr-un nucleu pozitiv conţinând protoni și neutroni, cu electroni în jurul său. În 1913, fizicianul danez Neils Bohr a întrevăzut modelul unui aranjament planetar, în care electronii orbitează în jurul nucleului pe diferite niveluri de energie.
Modul curent de descriere a unui electron este un model numit modelul norului de sarcină/ modelul mecanic cuantic/ modelul orbital. Acest model se bazează pe ideea principiului incertitudinii al lui Heisenberg, care stipulează că nu cunoaştem aşezarea precisă sau viteza unui electron dat. Modelul utilizează noțiunea imprecisă și amplă de „nor de probabilitate” pentru a aproxima poziţia unui electron.
Când avem un nor dens, probabilitatea găsirii unui electron în vecinătatea sa este scăzută. În acest model, fiecare nivel energetic al electronilor este indicat de numere care se referă la învelişuri concentrice, așa cum sugerează modelul Bohr, deoarece există suprapuneri în ordonarea nivelurilor de energie.
În cazul atomului de carbon, electronii ocupă patru nori de forma unor lobi orientați spre vârfurile unui tetraedru. Aceşti nori reprezintă zonele în care electronii rămân cea mai mare parte a timpului. Ei se mişcă atât de rapid în această zonă, încât ei formează mai degrabă un nor, decât o anume traiectorie.
Recent, un număr de cercetători a sugerat că în interiorul acestor nori există zone specifice în care electronii se mișcă cu predilecție. Aceste zone formează o spirală în jurul suprafeţei fiecăruia dintre norii în formă de lobi.
Această nouă descoperire a venit în atenţia unui mare sfânt şi mistic indian. Discipolii au fost încurajaţi să aprofundeze descoperirea referitoare la atomul de carbon. În meditaţie profundă, unul dintre discipoli, chimist, a realizat în mod spontan adevărata semnificaţie a acestei teorii.
Zona de cea mai mare probabilitate a electronilor formează unde staționare în formă de spirală în jurul nucleului atomului de carbon. Când această configuraţie a fost vizualizată din anumite unghiuri, fizicianul a fost surprins să descopere că spiralele formau simboluri recognoscibile.
Într-o primă vizualizare a putut fi văzut semnul Aumkara tridimensional. Dintr-un unghi diferit, acest Aumkara a devenit o Svastika plată, bidimensională. El a concluzionat că Svastika este, de fapt, reprezentarea bidimensională a tridimensionalului Aumkara.
Rotind configurația într-un alt unghi, s-a constatat că acele simboluri se transformă în literele greceşti Alpha și Omega. La nivel cosmic, aceste simboluri ale spiritualității orientale (Aumkara și Svastica) sunt cu adevărat doar aspecte diferite ale aceluiaşi adevăr spiritual care este reprezentat, de asemenea, prin simbolurile spiritualităţii occidentale (Alpha și Omega).
Oamenii, obiectele și chiar energia sunt expresii ale aceleiași Divinităţi pe care atât de multe religii, culturi și filozofii au încercat să o revendice în mod exclusiv ca fiind a lor.
Atomul de carbon, conţinând în el aceste simboluri universale, demonstrează că materia este o manifestare a aceleiaşi Conştiinţe Divine experimentate de sfinţi și înţelepţi de-a lungul istoriei. Materia este în esență spirituală.
Universul nu există separat de Conştiinţa Universală, ci este o expresie directă a ei.
Materia vie, care are la baza construcției sale carbonul, pare să aibă un rol unic în această expresie. Un sfânt este o personalitate care trăieşte în experienţa eternă a acestui sens divin atotpătrunzator.
Alpha și Omega sunt în mod tradiţional asociate lui Christos. În India, zeitatea numită Ganesha este asociată Svasticii şi lui Aumkara.
Există câteva asemănări remarcabile între cele două personalități: Ambele zeităţi demonstrează valoarea inocenţei copilului. Ganesha este el însuşi un copil etern, vestit pentru înţelepciunea sa desavârșită, în timp ce Christos, Fiul lui Dumnezeu, îi sfătuia deseori pe discipolii săi să fie „asemeni copilaşilor”.
Ei sunt deopotrivă copii ai Divinității, concepuți imaculat, Fii Divini în Trinitatea Sfântă.
Sunt oare Ganesha și Christos una şi aceeaşi zeitate?
Fiecare dintre ei, ca și simbolurile lor, care există ca aspecte diferite ale atomului de carbon, reprezintă aspecte diferite ale arhetipului copilului/fiului cosmic.
Astfel, deosebirea între spiritualitatea orientală și cea occidentală, ca și orice discriminare bazată pe rasă, culoare sau credinţă, nu sunt altceva decât ignorare a adevăratei naturi spirituale a Universului şi a tot ceea ce există în el.
