Psihologie - ”CARL JUNG DESPRE ENERGIA KUNDALINI”

Marele psiholog german Carl Gustav Jung a fost întotdeauna conştient de rolul său ştiinţific de fenomenologist, mereu receptiv faţă de ambivalenţe şi, în multe privinţe, faţă de pătrunderea ambiguă a inconştientului în domeniul de ego al existenţei conştiente.

El a constatat slaba legătură dintre ego şi vastul domeniu impersonal al Sinelui, care e prezentat, în ultimele sale lucrări, ca fiind singura realitate obiectivă şi fundamentală, fiinţele umane putând fi conectate la acesta. Din această perspectivă multilaterală până la complexitatea - care ne lasă perplecşi - a funcţiilor sufletului fiinţei conştiente, totul este incert precum Maya (Iluzia) buddhistă.

Occidentul a conceput această Maya ca fiind realitatea şi şi-a axat civilizaţia pe stăpânirea exteriorului, ceea ce a produs propria sa disfuncţie psihică devastatoare întrucât valorile realităţii interioare au fost înăbuşite.

Jung a constatat că indienii nu se referă la personal/impersonal, subiectiv/obiectiv, ci la o conştiinţă personală şi la Kundalini. Cele două nu sunt identificate niciodată: zeităţile sunt total diferite de fiinţele umane. Este necesar să trăieşti aceasta şi să constaţi o prezenţă a conştiinţei stabile înăuntrul lumii, înainte ca afirmarea detaşării să devină posibilă, pentru a permite realităţii celeilalte, obiective, să se conecteze cu conştientul.

Călătoriile lui Jung în Africa şi în India i-au permis confirmarea experienţelor proprii asupra inconştientului, întrucât a obţinut dovada funcţionării acestuia în modelele pre-europene ale epocii sale. El a descris paralela între miturile indienilor Pueblo - la care conştiinţa ascende treptat dintr-un început întunecos şi înceţoşat, parcurgând o serie de peşteri până la completa trezire, la suprafaţa pământului, în lumina soarelui şi a lunii - pe de o parte, şi sistemul chakrelor, elaborat în Kundalini Yoga, ca o dezvoltare a vieţii impersonale - pe de altă parte.

Jung avea cunoştinţă de textele existente asupra subiectului, de la traducerile lui Arthur Avalon din sanskrită, până la manualul taoist chinez "Secretul florii de aur" tradus de Richard Wilhelm, personaj important în viaţa lui Jung a cărui profundă cunoaştere a esoterismului chinez i-a permis să formuleze o serie de concepte psihologice de bază, între care teoria sincronicităţii (o concatenare a întâmplărilor legate de un singur înţeles).

Interpretarea pe care Jung a dat-o proceselor ce o implicau pe Kundalini nu a avut, însă, originea în teorii, ci în observarea atentă a vieţii psihice a pacienţilor săi, care a confirmat emergenţa de la viaţa impersonală la inconştientul colectiv.

El era perfect conştient de primejdia unui ego devenind umflat prin tulburarea conţinutului inconştientului până la atingerea dezechilibrului psihic. Identificările temporare duceau la un dezechilibru pasager, în timp ce prelungirea acestora putea duce la schizofrenie. De altfel, structura sistemului indian demarca net sinele tranzitoriu de cel permanent, care putea fi realizat numai în stare de detaşare.

Jung arăta că pentru omul european sau modern atât de puternic ancorat în existenţa exterioară, zeităţile erau reduse la simple funcţii, "nevroze ale stomacului, sau culoarea fierei, simple perturbări ale subteranului". Zeităţile fiind adormite se mişcau în măruntaiele pământului, iar ideea de zeitate în conştient era depărtată, abstractă şi, la nivelul teologiei moderne, efectiv moartă !

Identificarea lor cu diferitele niveluri ale chakrelor este reflectată în ideile civilizaţiilor pre-europene. Dar el a descris această manifestare a lui Kundalini ca pe un proces de diferenţiere numai pe baza analizei atente a vieţii psihice a pacienţilor în drumul lor către Sinele impersonal. Aceasta a conferit aserţiunilor sale un fundament bazat pe experienţa autentică.

El a conchis că nivelul principal al activităţii celor mai mulţi pacienţi se află în cele trei centre inferioare: Muladhara, în care se stabileşte existenţa; Swadisthan care manifestă creativitatea personalităţii; Manipura (Nabhi) sau Vidul, centru al emotivităţii, adevărată Mare Roşie din Vechiul Testament, a cărei traversare către inimă (Anahath) reclamă disciplina unui Guru atât la nivel individual, cât şi colectiv. În inimă, primul îndemn al Sinelui atinge conştiinţa. Purusha, a cărui minusculă flacără a Fiinţei eterne stabileşte domeniul realităţii obiective.

Dacă, aşa cum sugerează Jung, suficient de mulţi oameni ar putea fi conectaţi la acest nivel, atunci psihoza în masă a epocii moderne ar dispărea complet.

Jung vedea fiecare chakra ca pe o întreagă lume în sine.

De exemplu, la nivelul Mulahdarei se află pământul, lumea noastră conştientă, dar tot aici sunt instinctul şi dorinţa, în mare măsură inconştiente, o stare de participare mistică. Raţiunea joacă un rol minor: furtuni ale emoţiilor pot mătura totul în calea lor. Ciudata elaborare a armelor în lumea modernă nu e altceva decât o tentativă de a controla sau a distruge ameninţarea impulsurilor ce vin din centrele inferioare. Mai rău, multe sunt expresia acestora.

Jung a descoperit că etapele diferenţierii pacienţilor săi au fost elaborate prin vise şi simboluri ce corespundeau celor din misterele cultelor antice.

În botez el a văzut mişcarea prin apă, sau călătoria acvatică nocturnă, o reflectare a primejdiilor călătoriei însăşi, botezul fiind un înec simbolic pentru inaugurarea unei vieţi noi. El şi-a dat seama că pentru activarea chakrei Swadisthan trebuia activată însăşi Kundalini, dar a constatat că aceasta se întâmplă spontan şi nu prin practica primejdioasă a tantrismului în care ideea sublimă de Shakti, Kundalini cea pură, e degradată în literalismul unui cult sexual.

Cu toate că Jung nu a practicat o formă organizată de meditaţie, a constatat că atenţia se acumulează în nivelurile profunde ale fiinţei prin mişcarea Sinelui inconştient graţie trezirii lui Kundalini. Apoi, deplasarea animei ducând în adâncurile inconştientului, el a recunoscut-o ca pe o figură imaginală proiectată de Kundalini şi identificată cu aceasta.

Jung a identificat diferitele simboluri ce înconjoară chakrele, cu propriul său sistem.

Muladhara, cu imaginea unui elefant (Ganesha), ca pe o structură cuaternară a funcţiilor psihice (chakra are patru petale), corespunzând lumii conştiinţei.

Inima, cu simbolismul celui iubit, proiectează imaginea iluminării fiinţei, vioiciunea şi elevaţia. Deasupra, Vishuddhi, Agnya şi Sahasrara despre care a spus foarte puţine, numai că sunt centre complet dezvoltate şi atât de mult deasupra conştiinţei obişnuite, încât nici chiar gândul nu le poate ilumina.

În esenţă el a ajuns la concluzia că pentru zeităţi, marile figuri arhetipale, lumea e mai puţin decât un joc de copii, o sămânţă, o potenţialitate pentru viitor. În imensa lor majoritate, oamenii trec prin viaţă adormiţi şi ignoranţi, fiind victime ale împrejurărilor exterioare şi ale constrângerilor interioare, fără a fi trăit câtuşi de puţin, trecând apoi din nou în inconştientul universal.

Spre a-l cita pe Socrate: "viaţa necercetată nu merită să fie trăită".

Pentru Jung, trezirea lui Kundalini în afară că reprezintă o posibilitate, înseamnă "a deschide accesul la o lume care este complet diferită de lumea noastră; aceasta este lumea eternităţii".

 

John Henshaw, conferenţiar la Fine Arts University din Sydney

 

Related Articles