Odată cu revoluţia maşinismului din secolul al XVIII-lea, care a condus la dezvoltarea extraordinară a producţiei industriale, şi prin aplicarea noilor tehnici de cultivare intensivă a terenurilor, Occidentul şi-a imaginat, plin de trufie, că Omul a ajuns să supună Natura, care fusese controlată - din întâia clipă a Creaţiei Universului - de către puterile divine. Mama Pământ şi Mama Natură nu mai erau vrednice de respect! Veneraţia care le fusese acordată până atunci de toate civilizaţiile pre-industriale a dispărut sub cizma industriaşilor şi a noii lor filosofii.
Modificările culturale ce s-au produs în paralel, au înlocuit vechile cosmogonii cu noul pantheon al materialismului şi al "puterii" omului, noul demiurg. Gândirea actuală e rezultatul unui sistem patriarhal, super-masculinizat, care tinde să reducă totul la o luptă pentru dominaţie. Iar concepţia freudiană nu a făcut decât să adâncească dezastrul existent.
Noua cultură industrială reflectă dispreţul pentru valorile etice fundamentale. Astfel, femeia, venerată odinioară ca Mamă, Soţie, Soră, Fiică a fost redusă la un simplu obiect, fiind evaluată după criteriul atracţiei fizice şi al sexualităţii. Pornografia a devenit o industrie ce o concurează pe cea a bunurilor materiale, iar prostituţia făţişă, sau cea mascată sub pretextul "eliberării sexuale", au căpătat o dezvoltare fără precedent, depăşind nivelul perioadelor de decadenţă ale societăţilor antice, dispărute ca urmare a descompunerii pe care a generat-o acest fenomen.
Dar istoria se repetă: societatea "dezvoltată" dă semne manifeste ale declinului, se îndreaptă cu paşi neabătuţi către autodistrugere. Problemele ecologice insurmontabile sunt doar o latură a pedepsei pe care divinitatea o rezervă omenirii. Prăbuşirea morală e acompaniată de amplificarea violenţei (armele de distrugere în masă, războaiele, criminalitatea), de dezvoltarea toxicomaniei, de răspândirea epidemiilor (reapariţia ciumei este simptomatică), de apariţia maladiilor inexistente odinioară (SIDA, bacteria ucigaşă), de înmulţirea fără precedent a cazurilor de cancer (în ultima vreme, creşterea incidenţei cancerului pielii, datorită distrugerii stratului protector de ozon), de recrudescenţa bolilor venerice, a tuberculozei, alături de foametea cronică, ce se manifestă în ţările subdezvoltate, de ascuţirea conflictelor de natură economică, socială, rasială, naţională, etnică, religioasă şi de intoleranţa ce atinge formele paroxistice ale fundamentalismului şi ale terorismului. Ar trebui să fim cu adevărat orbi, dacă nu am înţelege că toate aceste flageluri prevestesc Apocalipsa!
Înţelepciunea antică era fundamentată pe un sistem de valori care acordau respectul cuvenit Divinităţii structurate într-un pantehon în cadrul căruia, alături de Tatăl Ceresc, forţele divine (numite "zeităţi") se manifestau ca reflectare a Puterii Primordiale a Tatălui, putere reprezentată de Mama Primordială sau Universală. Creştinismul recunoaşte pe Dumnezeu Tatăl şi pe Fiu, dar ocultează aspectul matern al divinului, respingându-l în planul secund unde îl descrie ca pe entitatea vaporoasă a Duhului Sfânt.
În pofida tabloului sumbru pe care îl prezintă ansamblul civilizaţiei occidentale, asistăm la o tendinţă de atracţie irezistibilă, am putea spune chiar o "fascinaţie" pe care cultura, filosofia, spiritualitatea orientală le exercită asupra omului modern. Fenomenul nu poate fi explicat pe cale logică, dar putem presupune că această tendinţă nu este altceva decât reflectarea în fiinţa umană a puterilor divine care acţionează pentru a salva omenirea de la distrugere, aşa cum s-a mai întâmplat în perioadele de criză spirituală pe care umanitatea le-a traversat şi în trecut. Faptul că mulţi dintre noi se orientează către spiritualitatea Orientului denotă dorinţa inerentă a fiinţei noastre către echilibru, înţelepciune şi evoluţie spirituală. Este reflectarea unui sentiment atavic, de nestăpânit, care tinde să restaureze în noi preeminenţa aspectului divin feminin şi să substituie uscăciunii, sterilităţii pe care o conferea cultura occidentală materialistă, exacerbat masculină, suflul înviorător pe care îl aduce apa vie şi eternă a spiritualităţii Orientului.
Prin dizolvarea complexului de superioritate al concepţiei occidentale, se va putea ajunge la restabilirea echilibrului între Vest şi Est, Masculin şi Feminin, Modern şi Antic, Materie şi Spirit, Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Mama.
Este, desigur, o problemă de opţiune personală, pe care însă spiritele evoluate o receptează ca pe o şansă pe care divinitatea, în imensa ei compasiune o oferă umanităţii aflate în pragul catastrofei iminente.
